1 Decembrie: tradiții, obiceiuri și activități pe care le poți face împreună cu familia
Ziua Națională a României marchează cel mai important moment pentru români existent din punct de vedere istoric. În anul 1918, la Alba Iulia a avut loc un moment istoric, moment în care Marea Adunare a votat Unirea Transilvaniei cu România, acestea fiind alipite regatului român și Banatului, Maramureș și Crișana.
O zi sărbătorită de toți românii de pretutindeni, Ziua Națională reprezintă un moment de mândrie, fiind marcată de diverse obiceiuri și tradiții prin care sărbătorim această zi importantă. În timp ce soldații români celebrează prin parade militare, ceremonii și depuneri de coroane la monumentele eroilor, cetățenii sărbătoresc alături de cei dragi cu produse și băuturi tradiționale.
Marea Unire de la 1918
În anul 1918, pe 1 decembrie la Alba Iulia, a fost convocată Adunarea Națională a Românilor, fiind votată în unanimitate Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România. Acest act a fost semnat după ce au fost decise unirea Basarabiei și a Bucuvinei cu țara în data de 27 martie, respectiv 28 noiembrie 1928.
Deși a fost decisă în unanimitate unirea Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului cu România, fiecarea dintre acestea s-au păstrat autonomia locală, respectând bazele democratice și egalitățile dintre religii și naționalități.
Tradiții și obiceiuri
An de an, Ziua Națională a României este marcată prin evenimente patriotice, mai ales prin parade militare, cea mai celebră fiind parada din București de la Arcul de Triumf, dar și cea de la Alba Iulia. Totuși, parade militare au loc în toată țara, alături de ceremonii de depuneri de jerbe de flori și coroane la monumentele eroilor.
În școli și licee, copiii îmbracă portul popular și celebrează prin serbări, concerte și activități speciale. Drapelul național este arborat în toate instituiile de stat, iar unii români patrioți îl amplasează în propriile locuințe.
În plus, dansurile populare și renumitele hore în aer liber la care participă toți cetățenii nu au cum să lipsească. Alte activități mai sunt defilările soldaților pe cai albi sau trasul cu pușca.
Din punct de vedere gastronomic, mâncărurile autentice românești, precum fasolea cu ciolan, costiţa, sarmalele sau palinca, ţuica fiartă şi vinul nu au cum să lipsească.
Ce semnifică cele 21 de salve de tun trase la parada militară?
În fiecare an are loc renumita paradă militară națională, organizată în fiecare an la Arcul de Triumf din capitală. În timpul intonării Imnului Național al României sunt executate 21 de lovituri de tun de către bateria „Salve” a Brigăzii 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”.
Tradiția provine dintr-un vechi obicei marinăresc care semnifică intențiile pașnice ale navelor care ancorau în porturi. Astfel, în secolul al XIV-lea, înainte de a intra în raza artileriei de pe uscat, navele care se apropiau de un port străin își descărcau tunurile proprii trăgând aceste salve.
În timpul Războiului ce a avut loc cu scopul cuceririi independenței de stat a României, în timp ce regele Carol I a auzit prima lovitură de tun românesc trasă de Bateria ”Carol”, pe câmpul de luptă, ar fi zis: ”Asta-i muzica ce-mi place!”. Deși contextul istoric în care a fost făcută afirmația regelui s-a pierdut, semnificația a rămas în continuare în picioare
Treptat, acest obicei de a executa salve de tun s-a transformat în protocol militra, fiind o formă de omagiere a unor personalități sau de a sărbători niște evenimente istorice.
Activități de făcut cu familia
Într-o perioadă în care târgurile de Crăciun s-au deschis, luminițele s-au aprins, iar cântecele cu tematică de Crăciun au început să se difuzeze la radio, ai șansa de a petrece timp împreună cu cei dragi și de a vă apropria mai mult. Întrucât activitățile nu costă nimic, veți avea nevoie de puțină organizare, de energie bună, de bucuria de a petrece timp împreună și de a petrece o zi specială și cu o însemnătate istorică.
Activitățile desfășurate alături de copii nu trebuie să fie neapărat serioase sau solemne. Copiii vor fi mult mai atenți dacă activitățile sunt jucăușe și creative, reușind să învețe mult mai multe despre semnificația zilei de 1 Decembrie.
- Povestim cu cei mici despre Ziua Naționala a României – Le poți vorbi celor mici pe înțelesul lor despre semnificațiile acestei zile, iar ulterior îi poți întreba ce li s-a părut cel mai interesant sau ce le-a captat atenția. Având în vedere că cei mici sunt fascinați de istorie și invenții, le poți povesti despre personalitățile importante ale țării și cum au influențat aceștia istoria țării. O altă activitate pe care o poți face cu aceștia sunt realizarea figurinelor din lemn cu motive tradiționale sau un puzzle cu harta țării.
- Gătitul – Gătitul reprezintă o altă activitate pe care o poți realiza alături de familie, mai ales că în magazinele de specialitate există o mulțime de forme pentru dulciuri, biscuiți sau fursecuri cu harta țării care vor aduce spiritul acestei sărbători în locuință. Dacă veți pune creativitatea la treabă cu siguranță veți râde împreună și veți avea rezultate gastronomice delicioase;
- Minivacanța la munte – Dacă tu și familia ta sunteți adepții drumețiilor și a activităților în aer liber, o excursie la munte în minivacanța de 1 Decembrie este o idee foarte bună de pus în practică. Este o ocazie potrivită în care te poți bucura de timpul petrecut cu familia, dar este și o ocazie potrivită pentru a face puțină mișcare.
Ziua Națională este un prilej foarte bun pentru a ne aduce aminte de eforturile strămoşilor noştri care au dorit să creeze o țară unită care să opereze sub acelaşi drapel şi să aibă aceeaşi viziune. Aceasta marchează un moment solemn şi cu o deosebită importanță pentru fiecare român în parte.