16.07.2024
Una dintre cele mai importante personalități feminine din istoria noastră, ”bărbata” Revoluțiunii de la 1848, a ridicat la luptă masele și a eliberat guvernul, arestuit. A continuat să se zbată pentru drepturile românilor, dar a sfârșit în anonimat. Dacă o exceptăm pe Doamna Chiajna, prima conducătoare de oști de pe plaiurile mioritice, Ana Ipătescu este întâia eroină. Stinsă la 1875, la șapte decenii de viață, a lăsat, cu limbă de moarre, să fie coborâtă la cele veșnice la Mănăstirea Pasărea. Azi nu se știe unde odihnește
Până la Măriuca Zaharia ori Ecaterina Teodoroiu, Ana Ipătescu rămâne prima noastră eroină despre care există dovezi clare că a ridicat masele
Tată îi era Athanasie Ghiulereasă, cârcserdar, adicătelea comandantul unei potere de jandarmerie, dregător domnesc și propritar de cafenea în Bucurescii anului 1805. Mumă, Catinca, ce mai fusese luată cu acte ceva mai înainte și mai dispunea de copilași. Ana, Ana Ghiulereasă, apăru pe lumea în Mahalaua Olarilor, de se întindea primprejurul frumoasei Bisericii târnosită pre la 1758. Ce se petrecea prin acele vremuri: Dâmbovița se revărsa și pricinuia inundațiuni, lângă Biserica Domnița Bălașa viețuia o baie publică, amintită prin documenturi, iar Constantin Vardalah, minte luminată, era numit dascăl de matematici și fizică la Academia grecească de la ”Sf. Sava”.
Când Ana asta cea mică era doar un prunc, cârcserdarul dete divorț și se luă cu Safta. Muma vitregă îi interzice fetei să dea pe la ore, dar, fără ca părinții să știe, mergea pe cursurile Școlii Normale, unde chiar se făcea carte, spre doesebire de a ei soră, Marghioala.
Când prinse 22 de ani, plecă de acasă. Un sezon mai târziu, o găsim căsătorită cu arendașul Ivancea Dimitriu, poreclit ”Ulierul”, pen’ că făcea ghizduri la fântâni. Omul era brutal, animalic, dar iubea averea soaței. Doar 1.000 de zile aveau să steie dimpreună: Ana, femeie fină, rafinată, zicea ”Basta!” și fugea, dar zestrea îi rămânea ”Ulierului”. ”Se săturase de miseriile zilnice”, aveau să-și aducă aminte apropiații. La 1831, Athansie, bătrânul, trece în lumea celor drepți. Averea sa, adunată din negoț, dar și de pe urma cafenelei, e la un pas să ajungă pre mâinile unui argat așa că biata femeie se vede pusă în fața a două procese: cu omul care-i fusese de ajutor jăndariului prin casă și cu fostul soț. Nu poate duce iste greutăți, așa că pesemne și din interes leagă amor și căsnicie cu arendașul Nicolae Ipătescu, funcționar la Departamentul Visteriilor, apoi, din 1840, reprezentant al Visteriei Statului.
E momentul în care doamna Ana Ipătescu, în etate de 35 de primăveri, începe să frecventeze cercurile de prieteni ale soțului. Pe la 1843, tinerii boieri luminați, în frunte cu Nicolae Bălcescu, Christian Tell ori Ion Ghica, puseseră bazele societății secrete ”Frăția”, ce lupta pentru salvarea națiunii, râvnită, din ce în ce mai mult, de ruși. Ana începe să-i cunoască tot mai bine pe viitorii participanți la Revoluțiunea de la 1848. Se apropie chiar de cei ce vor forma viitorul Guvern provizoriu. Întreabă, iscodește.
E iunie 1848, când ”Frăția”, cu Bălcescu, cu frații Golescu, cu C.A. Rosetti, cu Heliade Rădulescu, cu I.C. Brătianu, declanșează Revoluțiunea în Țara Românească. Dar vremurile-s tulburi, revolunționarii nu se pun de acord cu programul de guvernare, marii boieri au răgaz de-o regrupare și, cu ajutorul coloneilor Ioan Odobescu, fost ministru al armelor, ori Ioan Solomon, organizează o contralovitură și arestuiesc guvernul. Norodul, aflat pe stradă, plecat la lupta cea mare, e resemnat, bate-n retragere...
”Și în acel moment de disperare, dinspre Podul Mogoșoaiei năvălește tânăra eroină Anica Ipătescu. E făptură înaltă, palidă ca moartea la chip, cu ochii aprinși și buclele aruncate pe spate. Două pistoale încărcate sunt în mâinile ei. Strigă din toate puterile: «Moarte trădătorilor! Tineri, curaj, salvați libertatea!»”, scriu cronicarii.
E momentul în care, însuflețiți parcă de gestul femeii, bucureștenii iau cu asalt palatul domnesc și îi eliberează pe cei din guvern. Gurile rele spun că atunci, pe 19 iunie 1848, Ana ar fi ieșit la luptă pentru că printre arestuiți era şi chipeșul Nicolea Golescu, domn pământean, un cuceritor, dar cine suntem noi să judecăm iste lucruri?
”O eroină a salvat revoluția valahă!”
”Algemeine Zeitung”, din Augsburg, un ziar răspândit printre vorbitorii de limbă germană, zice așa: ”Chiar acum, la orele 2, tumultul cuprinde strada principală. S-a făcut încercarea de a se aresta întregul guvern provizoriu, dar a eșuat total. O eroină a împuns mulțimea spre palat și trădătorii fură prinși, iar revoluția valahă a fost salvată”. ”Le Siecle”, jurnal parizian, vine și completează, pe 22 iulie, într-un articol intitulat ”Scrisoare din București”: ”Ieri, la douăsprezece și jumătate, o altă revoluție sângeroasă a izbucnit aici, dar, din fericire, poporul a înăbușit-o. Odobescu, fostul șef al miliției naționale, și Solomon, colonel al celui de-al 3-lea regiment de infanterie, au atacat, în fruntea a 400 de soldați, pe membrii guvernului, care se aflau reuniți, pentru a-i lua prizonieri; dar poporul se adună în grabă, în jurul unei tinere eroine care rupse rândurile soldaților și se năpusti spre palat. Mulțimea intră și-l arestă pe Odobescu. Solomon fugi. Soldații declarară că nu vor mai trage niciodată asupra fraților lor și că fuseseră înșelați”.
”O femeie așa de bărbată ca Anetta Ipătescu e vrednică ca nu numai de toți românii, ci de toată lumea civilizată să fie celebrată”
”Amicul poporului”, gazetă românească din Pesta
Lucrurile nu se opresc, însă, aici. Nicolae Ipătescu e cunoscut ca un simpatizant al pașoptiștilor, deși el reprezintă Statul. Plătește această ”amiciție” cu o detențiune într-o temniță otomană. Ana nu lasă lucrurile așa. În 1850, după îndelungi eforturi, reușește să ajungă în Imperiul Otoman, apoi, un an mai târziu, să-și elibereze soțul. Din păcate al seu frate, Grigore, aflat la Brussa, exilat, n-a mai putut reveni în patrie, decedând în 1852.
Ana Ipătescu, într-o pictură de Alexandru Ciucurencu, la Muzeul Național de Artă al României. În afara ei, Ecaterina Varga a mai luptat, al 1848, pentru interesele moților din Munții Apuseni. De asemenea, Pelaghia Roșu, o învățătoare din Mărișel, a condus o luptă împotriva infanteriei maghiare. Elena Vârnav este eroina moldoveancă. La 24 de ani ea a purtat, pe 27 martie 1848, ”steagul libertăților Moldovei la anul 1848”, fără a uita meritele Mariei Rosetti
Ziarul ”Pruncul român”, prima gazetă liberă din București, nota că ”se expusese (n.a. – Ana) cu vitejie, cu disprețuirea morții, primejdiei cele mari și, când gloanțele șuierau împrejurul ei, nu-și părăsi locul”. Doamna Ipătescu e comparată chiar cu Ioana d’Arc: ”E Ea! Este Anetta, Jan D’Arc-a României / Ce numai cu cuvântul, în epoca sclaviei / A pălmuit tiranul în fața lui scuipând!”
După Revoluțiune, Ana Ipătescu va trăi retrasă. În 1869, își pierde soțul. Continuă să cunoască starea națiunii, dar nu mai este implicată, activ, în niciun fel de evenimente.
”Femeia aceasta a făcut pe mulți bărbați să roșească”
Alexandru Pelimon
Ana Ipătescu pleacă la Domnul pe 13 martie 1875, la 70 de ani. A lăsat cu limbă de moarte să fie coborâtă la cele veșnice la Mănăstirea Pasărea, dar locul unde repauzează este, și astăzi, necunoscut. Merită amintit faptul că la 17 octombrie 1985, în timp ce se încerca restaurarea cavoului colonelului Gheorghe Macca, participant la Războiul de Independență, s-a constatat că lângă acesta se află o bucată din crucea de marmură ce i-a vegheat, cândva, mormântul Anei, dar coordonatele exacte nu s-au putut stabili... Ca și altă mare eroină a noastră, Smaranda Brăescu, nici Ipătescu nu-și poate dormi, liniștită, somnul de veci...
