”Iubirea nu piere niciodată, înțelegeți? Niciodată!”

În 1969, la faimosul Festival Woodstock, Bobbi Kelly culcă umărul pe Nick Ercoline, cu care e împreună de 10 săptămâni. Cadrul e tras, fără ca ei să știe, de fotograful Burk Uzzle. E ”urcat” pe coperta albumului, devenind faimoas în întreaga lume și una dintre cele mai cunoscute imagini din toate timpurile. Cei doi se căsătoresc și se iubesc și astăzi. Iar artistul de 84 de ani continuă să tragă cadre

”Mi-am dat seama că <<pătura>> dealului trebuie să lucreze alături de pătura cu care erau înveliți cei doi. Alături, fluturele și destul de multă lume. Am declanșat. Ei nu m-au văzut, nu m-au auzit”...

Nick Ercoline obosea o lavetă pe tejgheaua barului ”Dino”, din Middletown, New York, acolo unde trebăluia pentru a strânge bani, Era student, în afară de jobul acesta, mai avea unul. Prietena sa, Bobbi Kelly, cu care se cunoscuse cu 10 săptămâni în urmă, trăgea de o halbă de bere, nichelată, ascultând, la radio, știrile. Fila calendarului arăta 15 august 1969. Se petrecuseră multe în ultima lună: senatorul ”Ted” Kennedy comisese un grav accident de circulație iar fata din mașină, Mary Jo Kopechne, decedase; băieți din misiunea ”Apollo 11” plantaseră un steag pe Lună, iar bestiile lui Charles Manson uciseseră mulți californieni, inclusiv actrița Sharon Tate.

”Mergem și noi?”, a întrebat-o Nick. Toată lumea pleca spre Festivalul Woodstock, ”Trei zile de pace și de muzică”, ce urma să se țină la ferma lui Max Yasgur, un agricultor american ce deținea importante suprafețe de pământ în Bethel, New York. La început, fuseseră puțin speriați, pentru că se vorbea despre 500.000 de oameni, despre blocaje imense de trafic și despre închiderea New York State Thruway (n.a. – veste ce se dovedea falsă), un sistem de autostrăzi cu acces controlat. ”Trebuie să mergem, așa ceva probabil că nu vom mai întâlni în toată viața noastră!”, avea să-i răspundă iubita.

Burk Uzzle avea 31 de ani. Fotograf bun, meseriaș. Se formase la ”Life”, dar îi plăcea mai mult viața de freelancer, așa că trebăluia, ca asociat, la ”Magnum”, faimoasa agenție, avându-i, printre alții, drept clienți, pe cei de la ”The New York Times”. Nu dorea nicio restricție. ”Mulți m-au chemat să-mi spună că ar fi bine să merg acolo, că mă roagă să trag aia, aia și aia! I-am refuzat pe toți, dar le-am răspus că, DA, voi ajunge! Însă pe barba mea, cu poze realizate FIX așa cum vreau eu!”.

Burk și-a luat soția și pe cei doi copilași – de nouă și de 10 ani – s-au urcat, cu toții, în mașină, și-au campat pe proprietatea unui prieten, la Catskills, aproape de râul Neversink, plin de păstrăvi jucăuși. În acea dimineață de vineri s-au trezit cu noapte-an cap, au mai mers cu mașina încă vreo jumătate de oră, au umplut un rucsac cu ”prostioare”, de la crackers la bomboane, au luat o pelerină și au ajuns la locul ”nebuniei”. Burk căra cu el două ”Leica”, una cu obiectiv normal, cealaltă puțin mai dichisită. S-a uitat în gentuță, a văzut că avea vreo 15 role de film, ”adunate în timp”.

Când a început să plouă, a rămas surprins. ”Credeam că lumea se va refugia, va merge spre locul de unde se putea cumpăra de mâncare. Dar cui îi ardea de așa ceva? Mulți se acopereau cu tot felul de pături, pe jos se adunase, deja, noroi, dar nimeni nu se mișca!”. A plecat spre scenă, a tras ceva cadre acolo, dar și-a dat seama că viața, pozele adevărate sunt în public.

Fluturele dansator

Sâmbătă de dimineață, Nick și Bobbi, dimpreună cu prietenii Mike Duco, Cathy Wells și Jim ”Corky” Corcoran, un veteran de război din Vietnam, au împrumutat mașina mamei lui Corcoran, o ”Impala” din 1965, și au plecat pe străzile de la țară, printre pășuni și vaci. Traficul era oprit. Un fel de ”dop”, așa că au parcat și au mers pe jos. De micuțul lor grup s-a apropiat un hipiot olecuță mai bătrân, californian, de-a zis că se intitulează Herbie. Purta cu el un toiag ciudat, prevăzut, în capăt, cu un... fluture ce dansa, dar la Woodstock putea să te mai mire ceva??? Unii erau goi, alții dansau în noroi. Au ”revendicat” o bucățică de pământ, au prins a se odihni acolo.

Vremea a trecut. S-a făcut duminică dimineață.

Uzzle, blocat de două zile la Woodstock, iese din cortul improvizat. Aburii abia s-au ridicat. Pe scenă se află cei de la Jefferson Airplane. Gracie Slick, solista, e fenomenală la ”Somebody to Love”. Atunci vede ”subiectul!”. De fapt, ”subiecții”. El și ea, îmbrățișați, protejați de o pătură. Fata nici nu se uită la scenă, pare că nici el. Dar se iubesc în timp ce pe fundal se aude: ”Wouldn’t you love somebody to love / You better find somebody to love”... ”Cuplul acela magic s-a ridicat. Și-au tras pătura peste ei, apoi s-au îmbrățișat. Am avut timp de câteva cadre alb-negru, apoi de altele color. Dar lumina s-a terminat și, odată cu ea, a luat și starea de spirit”, avea să-și amintească fotograful despre cea mai cunoscută ”operă” a sa. Subiecții nu l-au observat. ”Trecusem printr-o perioadă grea, imortalizasem lucruri nasoale: asasinate, raiduri ale poliției, marșuri contra războiului. Acum venisem la Woodstock, unde oamenii se iubeau în ploaie, pe nămol”...

Într-o noapte de-a lui 1970, Corcoran a venit cu albumul ce conținea coloana sonoră a Festivalului Woodstock, recent lansat. Au mers în apartamentul lui Bobbi, să-l asculte. Imaginea prezenta un deal vast, presărat cu trupuri adormite, plus un cuplu împietrit într-o îmbrățișare obosită, dar fericită. ”Hei, ăsta e fluturele lui Herbie!”, a urlat Nick. S-au uitat mai bine. ”Doamne! Suntem noi! Eu și cu Bobbi!”.

20 de ani au stat într-un ”anonimat”. Prin 1989, cei de la ”Life” le-au făcut o vizită. ”Începuse să se audă despre povestea noastră. Dar cred că unii oameni au fost dezamăgiți când au aflat că nu eram hipioți cu drepturi depline. Merseserăm acolo să ascultăm muzică”, spune Nick.

S-au căsătorit. ”Eram doar o fată de la țară. El, un student la facultate cu două locuri de muncă”, spune Bobbi. Se iubesc de 53 de ani. Doi fii mari. Locuiesc la 45 de minute de... locul festivalului. Ea s-a retras ca asistentă de la o școală elementară, el a ieșit la pensie ca tâmplar, acum e inspector în construcții.

Mai bine de jumătate de secol de iubire...

În câteva zile, Uzzle adună 84 de ani. Continuă să tragă cadre, lucrările sale sunt expuse în marile galerii. Deși e clar că cea mai tare e cea poster, de deasupra mesei din bucătăria lui Nick și a lui Bobbi.

”Abia când ne-am văzut poza pe copertă am realizat că trebuie să-i spune mamei că am fost la festival!”, e gluma preferată a femeii. Apoi devine extrem de seriosă. ”Când cineva se îndoiește de dragostea adevărată, le dau voie să aducă drept argument poza noastră de atunci, suprapusă peste cea de azi. Suntem aceeași, poate mai bătrâni și mai grași, dar iubirea nu piere niciodată, înțelegeți, niciodată!”