După perioada pandemică în care vacanțele și concediile nu au mai reprezentat o prioritate pentru mulți dintre noi, în prezent turismul din Europa și nu numai revine în forță. Se anunță o vară extrem de aglomerată atât în industria turismului intern, cât și extern, mai ales în contextul în care nu mai există restricții de călătorie după doi ani de pandemie.
În aceste condiții, se consideră că vacanțele din acest sezon a fi cele mai scumpe din ultimul deceniu, indiferent care este destinația aleasă, deoarece prețurile alimentelor și energiei electrice au crescut considerabil.
Prețuri mai mari cu 20% din cauza scumpirilor din toată lumea
Restricțiile apărute pe fondul pandemiei au adus pierderi semnificative, unele agenții de turism, hoteluri sau pensiuni fiind aproape de faliment chiar și în ciuda suportului primit. Deciziile luate și pierderile suferite au contribuit pe deplin la scumpirile din acest sezon, dar și creșterile prețurilor la alimente, curent electric și gaze.
Deși în ciuda scumpirilor așteptate, numărul de rezervări este în continuare în creștere, fiind un semn clar al interesului turiştilor de a călători. Potrivit statisticilor, destinațiile internaționale sunt cele mai căutate în rândul românilor cu o creștere de aproximativ 32%. Printre destinațiile preferate ale românilor se află Grecia, Bulgaria sau Turcia, alături de Italia și Spania.
Totuși, în acest context, și țara noastră beneficiază de pe urma doritorilor de distracție, întrucât numărul turiștilor care vizitează țara noastră a crescut cu aproximativ 189% mai mult. Astfel, cu prețuri majorate la mai toate serviciile, observăm măriri de prețuri și la mâncare și transport. Biletele de avion costă în jur de 300 de euro în țări precum Anglia sau Elveția, astfel că turiștii care și-au planificat din timp vacanțele pentru acest sezon estival sunt cei mai avantajați din punct de vedere financiar.
Cât costă o vacanta într-o destinație exotică, în 2022?
Conform agențiilor de tursim din România, creșterea prețurilor pentru destinațiile exotice se află în strânsă legătură cu interesul românilor de a-și petrece concediul în astfel de locuri. Prețurile au crescut chiar și cu 30% și dacă în anul 2021, prețul unui bilet de avion București – Bali costa în jur de 600 de euro, în anul 2022, biletul pentru aceeași rută, ce cuprinde o escală dus și două la întoarcere ajunge la aproximativ 940 de euro.
De asemenea, pentru un sejur de 7 nopți în Maldive costă peste 7000 de euro, iar o cameră cu mic dejun inclus în Seychelles ajunge la aproximativ 6000 de euro. Pentru cei care preferă să își savureze cafeaua de dimineață într-o destinație cu plaje pline de palmieri dintr-o cameră cu vedere la mare, la all-inclusive, într-un hotel de 5 stele, prețul total poate depăși 7000 de euro.
Bineînțeles, în astfel de locații vei avea parte de un colț de paradis pe pământ în care te poți relaxa pe deplin în resorturile de lux și la tratamentele SPA într-o regiune exotică pe care să o poți explora la maxim.
Care sunt destinațiile preferate ale turiștilor români din acest sezon?
Grecia rămâne în continuare destinația preferată pentru vacanțele de vară din acest sezon atât pentru români, cât și pentru străini, întrucât are foarte multe curse charter în portofoliu, către multe insule și din multe orașe ale țării, la care se adaugă turismul individual. Românii preferă nordul Greciei, atracțiile principale fiind Corfu, Creta, Santorini, Zakynthos sau Rhodos.
Destinații precum Spania sau Italia revin în forță după doi ani în care turismul s-a aflat pe o pantă descendentă, iar destinații precum Ibiza, Costa Brava, Costa del Sol, Palma de Mallorca sau Tenerife se află în topul preferințelor. Prețurile pentru o vacanță în Ischia, Sorrento sau Sardinia încep de la 500 de euro de persoană.
Turcia este o altă destinație preferată de turiștii români, iar conform statisticilor, acestea ar putea fi destinația numărul 1 pe pachete turistice all-inclusiv și ultra-all inclusiv în destinații precum Marmaris, Kusadasi și Didim. În plus, în condițiile în care nu se mai solicită testarea turiștilor, se observă o tendință în creștere a solicitărilor pentru pachetele de vacanță cu transport autocar.
Acest lucru nu înseamnă că varianta charter de avion nu este căutată. Și pentru această variantă există un număr mare de solicitări de vacanță pentru Bodrum, Antalya, Fethyie sau Marmaris, însă se observă dorința oamenilor de a călători liber și fără condițiile impuse în faza acută a pandemiei.
Revenirea la normal înseamnă și o creștere a interesului din străinătate pentru călătorii și vacanțe în România.
Linia de credit de la Ferratum Bank este rezerva ta de bani în această vară!
Ferratum Bank iți dă posibilitatea de a face o solicitare pentru linia de credit oricând, indiferent de momentul zilei în care te-ai afla. Linia de credit de la Ferratum Bank te scapă de griji atunci când te afli într-un impas financiar. Avantajele vin la pachet pentru toți membrii familiei întrucât procesul de obținere este unul flexibil, sigur și rapid. În plus, ai libertatea de a alege suma de bani de care ai nevoie, iar dacă nu retregi bani, nu vei avea nimic de plată.
Procesul de creditare este unul ușor de parcurs, având posibilitatea de a face solicitarea de pe telefonul mobil sau laptop, fără a te deplasa la ghișeu. Pentru că este o soluție utilă și rapidă de a scăpa dintr-un impas financiar, primul pas pe care vei avea nevoie să îl faci este să completezi formularul nostru online disponibil pe site. Suma de bani pe care dorești să o accesezi va fi analizată cu ajutorul calculatorului nostru de credit pentru a reuși să vezi care este suma minimă de plată lunară în funcție de nevoile și necesitățile personale.
Planifică-ți vacanța în orice destinație dorești, iar noi te susținem! Avantajele liniei de credit în cazul în care ai rămas fără bani până la salariu sunt reprezentate în principal de și accesibilitate, rapiditate și flexibilitate. Beneficiezi de transparență, confidențialitate și ai zero costuri de retragere.