Primele noțiuni despre bani pe care copiii le pot învăța vin de la părinți și prin intermediul unor metode care să le stârnească interesul și plăcerea. Educația financiară a celui mic reprezintă mai mult decât o dorință, fiind o adevărată necesitate dacă iți dorești ca acesta să crească responsabil și capabil să își gestioneze singur finanțele și deciziile.
Orice părinte își dorește tot ce e mai bun pentru propriul copil, iar principalul model al celui mic este chiar părintele. Astfel, la fel cum investești în inteligența socială și emoțională a copilului, la fel poți investi și în educația și inteligența financiară a acestuia.
Totuși, nu întotdeauna noțiuni precum cifrele sau calculele se află în rândul preferințelor pe care le au copiii. De aceea, poți contribui la dezvoltarea perspectivei legate de bani a celui mic într-un mod creativ. În acest articol ți-am pregătit câteva sfaturi, idei de activități și recomandări pe care le poți folosi în procesul de dezvoltare al copilului cu privire la educaţia financiară.
Când și cum vorbim despre bani cu cei mici?
Când vorbim despre educația copiiilor, sfera financiară este frecvent omisă, cu toate că banii fac parte zi de zi din viețile noastre. În momentul în care aceștia nu cunosc informații și nici nu le înțeleg, pe scurt dacă nu au o bază formată deja, nu vor înțelege situația în care vei încerca să le explici că nu le poți cumpăra tot timpul ce își doresc.
Pentru ca un viitor adult să își gestioneze corect banii și să prevină anumite greșeli, este fundamental să incluzi încă de la o vârstă fragedă noțiuni din domeniul financiar în viața copilului. Așadar, educația financiară poate să înceapă chiar de la o vârstă timpurie în care abilitățile copilului încep să se dezvolte.
Diferențierea dintre nevoi și dorințe se poate învăța chiar începând cu vârsta de 3 ani. Ulterior, când copilul este mai mare, poți începe să introduci informații despre aria financiară prin diferite joculețe sau activități. Iar deja când copilul se transformă în adolescent și îi poți oferi bani de buzunar, îl poți învăța să îi gestioneze într-un mod corect și eficient.
Copilul trebuie să participe la discuții despre bani pentru a înțelege modul în care aceștia ne influențează viețile. Aceștia există pentru a-i gestiona în așa fel încât ne putem satisface nevoile și dorințele. Astfel, cu cât vorbești mai liber și mai deschis despre bani cu cel mic, acestuia îi va fi mai ușor și se va descurca mai bine în gestionarea acestora.
Copilul educat acum va deveni adultul responsabil de mâine
Copiii trebuie să conștientizeze că banii se câștigă prin muncă încă de când sunt mici. Este o linie fină între un copil ajuns adult și care este dependent sau independent financiar față de părinții ajunși la vârsta de pensionare. Tocmai din acest motiv, fiecare copil trebuie să învețe să se descurce singur încă de mic.
Dacă un copil deține informații financiare încă de mic, acesta va continua procesul de învațare și ca adult care va avea capacitatea de a lua decizii importante și responsabile, precum achiziția unei case sau a unei mașini, în cunoștință de cauză. În plus, educația financiară îl va ajuta pe viitorul adult să fie pregătit în situații neprevăzute sau chiar să le anticipeze, să economisească sau să învestească în mod inteligent. În plus, nu vor deveni victime în cazul tentativelor de fraudă și își vor lua măsurile de siguranță necesare pentru a le evita.
Educația financiară timpurie antrenează comportamente responsabile și contribuie la înțelegerea faptului că relația cu o instituție financiară are la bază încrederea și responsabilitatea reciprocă. În plus, lecțiile pe care le primesc copiii începând cu vârsta preșcolară vor avea rezultate în momentul în care aceștia vor crește și vor deveni liderul responsabil, anagajatul de bază sau antreprenorul de succes.
Importanța învățatului prin joacă
Acum că am stabilit importanța educației financiare asupra copiiilor, trebuie să înțelegem faptul că modul prin care punem în practică noțiunile teoretice este la fel de important. Copiiilor le place joaca, iar tocmai din acest motiv am selectat câteva activități creative pe care să le pui în practică!
Capacitățile de dezvoltare și modul în care un copil înțelege viața diferă de la o vârstă la alta. Astfel, trebuie să înțelegem care este cea mai potrivită abordare în funcție de perioada în care se află copilul. Potrivit unui studiu realizat de UNICEF în parteneriat cu LEGO Foundation, aceștia argumentează că:
- Până la vârstă de 2 ani, învățarea prin joacă îi ajută pe copii să își dezvolte abilitățile socio-emoționale;
- Între 3 și 5 ani, copiii explorează, își dezvoltă creativitatea, imaginația și înțeleg viața din jurul lor mult mai ușor prin joacă;
- Între 6 și 8 ani, învățarea prin joacă este esențială, deoarece îi motivează pe cei mici să învețe din plăcere.
Activități de educație financiară pe care le poți face cu copiii
- Pentru părinții care vor să adopte un stil tradițional, clasica pușculiță rămâne în continuare una dintre cele mai folosite metode pentru ca un copil să învețe conceptul de economisire;
- O altă modalitate de a-l învăța pe cel mic să recunoască valoarea banilor este folosind principiile de cheltuit, economisit și donat;
- Regula 50/30/20 de bugetare este esențială nu doar în cazul adulților, ci și în cazul copiiilor. Astfel, 50% din banii pe care îi primește de la părinți sunt folosiți pentru nevoi, 30% pentru dorințe și 20% pentru economii;
- Înțelegerea diferențierii dintre scopurile pe termen lung și scopurile pe termen scurt este un bun exercițiu pentru a vizualiza mai bine economiile și pentru a le înțelege importanța acestora;
- Când vine vorba de cumpărături, acestea pot să reprezinte un proces dificil chiar și pentru un adult. De aceea, implică-i pe cei mici în acest proces pentru a înțelege cum să facă achiziții într-un mod eficient și economic;
- Deja când copiii sunt mai mari, aceștia vor deține o bază solidă cu informații la care vor putea apela în momentul în care vor avea nevoie.