Concediile și vacanțele sunt acele perioade din an pe care le așteptăm cu nerăbdare pentru a ne relaxa, a descoperi locuri noi, a ne distra sau pentru a practica diverse activități specifice destinației pe care o alegem. În România avem o paletă largă de locuri pe care merită să le vizităm, însă destinațiile din străinătate sunt, de asemenea, tentante.
Dacă nu ai reușit să ajungi încă la munte în vacanță, avem o veste bună pentru tine. Prețurile au scăzut semnificativ odată cu febra sărbătorilor, iar cei care nu s-au bucurat de un concediu la munte pot să o facă contra unor sume mai mici, comparativ cu luna decembrie a anului trecut.
Top 3 destinații în care să iți petreci vacanța de iarnă
Când spunem vacanță de iarnă, automat spunem și zăpadă, munți și atmosferă de distracție. Este adevărat că o astfel de plecare poate solicita eforturi suplimentare dacă alegi să călătorești cu mașina, însă ai la dispoziție fie varianta avionului, fie trenul care în anumite țări este un mijloc de transport sigur și foarte rapid.
Raportandu-ne la Europa, putem spune că muntele este unul dintre elementele fermecătoare ale continentului nostru. Carpatii, Alpii sau Balcanii ascund peisaje impresionante și stațiuni de ski deosebite pe care și tu le poți descoperi. Astfel, dacă iți dorești să ieși din zona de confort și să descoperi și alte priveliști în afara de cele oferite de Valea Prahovei, vei descoperi destinații foarte apreciate de turiști din întreaga lume.
- Praga, Cehia
Fară îndoială Praga este unul dintre cele mai populare orașe din Europa, motiv pentru care devine aglomerat în perioada caldă din an. Cu toate acestea, desi mulți turiști aleg să viziteze capitala Cehiei în lunile calde ale anului când temperaturile sunt ridicate, iar cerul senin, Praga este la fel de fascinant iarna, poate chiar mai plăcut de vizitat.
Renumit pentru cultura sa bogată, Praga le oferă turiștilor, de asemenea, multă distracție și multă bere. Pentru că vorbim de sezonul rece al anului, te informăm că te poți bucura pe timpul iernii atât de bere, cât și de relaxare în spa-urile speciale unde vei avea parte de o mixtură de apă și bere. În plus, poți savura pe deplin gastronomia locală și băuturile tradiționale de sezon.
- Parcul Național Abisko, Suedia
Este imposibil ca pasionații de călătorii și cei care preferă să iasă din zona de confort să nu își dorească să vadă Aurora Boreală. O astfel de vacanță trebuie planificată detaliat pentru a nu pleca dezamăgit căci nu ai avut ocazia de a vedea superbul fenomen. Pentru a te bucura de deplin de experiența ta, o destinație ideală este Parcul Național Abisko din Suedia.
Fiind situat într-o zonă impresionantă, în apropierea unui lac, vei avea posibilitatea de a te bucura la maxim de peisajele oferite de natură. În plus, ai la dispoziție o mulțime de alte activități de care să te bucuri în așteptarea Aurorei Boreale.
Pentru a-ți maximiza șansele de a surprinde Luminile Nordului în toată splendoarea lor, planifică-ți vizita în perioada iernii, respectiv în a doua jumătate a lunii februarie.
- Cervinia, Italia
Regiunea Valle d’Aosta, mai exact stațiunea Breuil-Cervinia este una dintre stațiunile de ski de top datorită celor peste 200 km de pârtii și a facilităților oferite. Aflată la o altitudine de 2 050 m, având cea mai înaltă stație de teleschi la peste 3 000 m, zăpada și distracția sunt garantate!
Ghețarul Matterhorn este atracția principală, oferind o priveliște de nedescris și dându-ți senzația că te afli deasupra norilor. Indiferent că ești adeptul activităților montane sau nu, este o experiență care merită încercată și trăită.
Astfel, dacă vrei să te bucuri de văi spectaculoase, viaducte și versanți abrupți, cum rar ai ocazia să vezi, este o destinație care o să iți ofere doza necesară de adrenalină și distracție, fiind o escapadă montană excelentă fie că ești schior sau nu.
Activități sportive montane sau relaxare la SPA?
Oferta este foarte generoasă pentru iubitorii de sporturi de iarnă care își doresc să petreacă cât mai mult timp pe pârtii. Orice pasionat de sporturi de iarnă care a învățat să schieze sau să se dea cu placa și a epuizat toate pârtiile din apropiere simte nevoia de a se bucura de o experiență mai provocatoare și interesantă, astfel se va afla în căutarea unui loc mult mai ofertant.
Deși sporturile de iarnă sunt un motiv excelent de a face mișcare și de a-ți petrece într-un mod activ vacanța de iarnă, nu toți sunt în căutarea aventurii. Pentru cei care își doresc să se deconecteze de stresul cotidian și vor să se relaxeze total, pot opta pentru o vacanță la SPA.
Fie că dorești să te relaxezi sau ești în căutarea unui tratament special balneoclimateric, o locație care oferă o serie de alte servicii, precum hidroterapie, masaj, împachetări sau tratamente cosmetice este ideală pentru o evadare benefică pentru trup și minte. Deisgur, fără îndoială o vacanță reușită se poate traduce prin a-ți petrece ziua pe pârtie, iar seara la SPA. Există o mulțime de astfel de oferte disponibile pentru a te bucura la maxim de vacanța ta.
Ai găsit o ofertă în ultimul moment? Nu o rata!
Ofertele găsite în ultimul moment sunt oportunități excelente pentru a te bucura de o experiență deosebită într-o destinație de vis în mijlocul iernii. Fie că iți dorești să aluneci cu schiurile pe zăpadă sau te bucuri de o baie într-o cadă cu hidromasaj în timp ce savurezi vinul preferat, la finalul concediului te vei întoarce cu forțe proaspete pentru anul 2022.
Dacă nu ai strâns banii necesari pentru a-ți satisface dorințele de a călători sau te afli sub presiunea timpului pentru că tocmai ce ai găsit în ultimul moment oferta visurilor, poți rezolva totul ușor cu un credit rapid 100% online. Modul de aplicare este unul facil, fiind o soluție la îndemână pentru a-ți petrece vacanța de iarnă exact cum iți dorești.